Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Cuiele folosite la crucificarea lui…

Cuiele folosite la crucificarea lui Iisus, descoperite într-un mormânt din Ierusalim

Multe relicve antice, inclusiv câteva cuie despre care s-a spus că au fost folosite la crucificare, au fost prezentate de-a lungul timpului ca având o legătură cu Iisus. Multe dintre acestea au fost considerate false, în timp ce altele au fost catalogate drept sfinte.
Două cuie despre care se crede că au fost folosite la crucificarea lui Iisus au fost descoperite într-un mormânt vechi de 2.000 de ani din Ierusalim.

Cele două cuie, care au o lungime de aproximativ 5 centimetri, au fost descoperite pentru prima dată în 1990 într-un mormânt din Ierusalim despre care se spune că ar aparţine lui Caiafa, preotul care l-a trimis pe Iisus la crucificare. Însă la scurt timp după descoperire, mormântul a fost resigilat iar artefactele au dispărut în mod misterios, scrie dailymail.co.uk.

Într-un film documentar intitulat „Cuiele Crucii/The Nails of the Cross”, regizorull Simcha Jacobovici, ai cărui părinţi au emigrat din România în Israel şi apoi în Canada, pretinde că a descoperit cele două cuie în laboratorul unui antropolog din Tel Aviv.

Filmul debutează cu vizitarea mormântului lui Caiafa, care a fost descoperit în timpul unor lucrări de construcţie la câţiva kilometri de Vechiul Oraş.

Jacobovici spune că cele două cuie descoperite în mormânt, dintre care unul a fost găsit într-o bucată de os, sunt cele folosite la crucificare lui Iisus pentru că preotul Caiafa are o legătură puternică cu acest eveniment.

Multe relicve antice, inclusiv câteva cuie despre care s-a spus că au fost folosite la crucificare, au fost prezentate de-a lungul timpului ca având o legătură cu Iisus. Multe dintre acestea au fost considerate false, în timp ce altele au fost catalogate drept sfinte.

Jacobovici, un investigator cunoscut care a lucrat la documentar timp de trei ani, a trezit dezbateri şi cu un film anterior, în care a pretins că a descoperit mormântul pierdut al lui Iisus.

realitatea.net